După o pauză de 39 de ani, trupa suedeză Abba a lansat un site intitulat „Abba Voyage” și a cerut fanilor interesați de noul proiect să se înregistreze pe pagina web.
Potrivit BBC, se așteaptă să fie un „turneu de holograme”, acesta fiind anunțat inițial în anul 2016. De asemenea, în cadrul turneului virtual, este de așteptat ca Abba să lanseze 5 piese noi.

Site-ul Abba Voyage indică data de 2 septembrie ca dată de lansare a noului proiect.
Sursa citată mai precizează că Björn Ulvaeus, unul dintre cei patru membri ai formației, a transmis că ideea cu hologramele a fost prezentată trupei de Simon Fuller, managerul grupului Spice Girls.
El a venit la Stockholm și ne-a prezentat această idee, că am putea face niște avataturi digitale cu noi la o anumită vârstă, iar aceste «copii» ar putea apoi să meargă în turneu și ar putea cânta melodiile noastre, sincronizându-le pe buze. Am văzut acest proiect la jumătatea lui și este deja halucinant”, a transmis Ulvaeus.
Trupa Abba este formată din muzicienii Benny Andersson și Björn Ulvaeus, Anni-Frid Lyngstad și Agnetha Fältskog, cei patru dominând clasamentele muzicale mondiale între mijlocul anilor 1970 și începutul anilor 1980.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.